Scurt istoric
Prima mențiune documentară a localității este atestată în anul 1586 sub denumirea Sîngereri. Cu referire la denumirea orașului Sîngerei există mai multe versiuni. Potrivit unei legende denumirea orașului derivă din cuvintele “sînge” și “rîu”. Cică pe vremuri, multe hoarde, ce porneau să cotropească și să jefuiască regiunea dintre Bălti și Hotin, treceau anume prin această localitate. Și iată odată se încinse o lupta aprigă, “sîngele curse rîu”. Oastea Moldovei îl zdrobi pe vrăjmaș. În altă legendă se povestește, că în timpul unei lupte cu turcii aici s-a scurs mult „sînge rău”. Turcii au fost nimiciți și s-au împlinit văile de atîta sînge rău de-a dușmanilor.
O legendă mai tîrzie, spune că pentru fapte de arme în luptele cu turcii și tătarii Ștefan cel Mare i-a dăruit lui Gheorghe Calmuțchi, căpitan al oștirilor sale moșia orașului Sîngereii-Vechi. Această denumire orașul o poartă pînă în 1965 cînd devine orășelul Lazo, apoi centru raional Lazovsc, dat fiind faptul că Serghei Lazo a avut moșii pe aceste locuri. Conform datelor recensământului din 1858 populația orașului constituia 1472 oameni, cu timpul localitatea crește numărând 258 de gospodării în 1875; 462 de gospodării în 1904 și 750 de gospodării în anul 1923.
În urma transformărilor social-politice în anul 1990 se revine la vechea denumire – Sîngerei, iar în 1995 capătă statut de oraș. În anii 1950-1960 existau două denumiri de mahalale: “Din sus” și “Din jos”. Mai tîrziu s-au ramificat în felul următor: mahalaua are în componența sa mahalale mai mici “Din sus” – “Poșta”, “Frumușica”, în cea “Din jos” – “Perjăria”, mahala nouă -“La cramă”.
Orașul este situat pe malul stîng al rîului Ciulucul-Mare și pe autostrada Chisinău-Cernăuți, la 108 km de capitala republicii și la 26 km de stația de cale ferată și mun. Bălti. Întreaga regiune din jurul orașului este deluroasă, dar dominante sunt colinele și văile. Sînt cunoscute mai multe denumiri de dealuri si văi, pe care încercăm să le prezentăm ca exemple: “La Cioara” – pămînturile erau atât de grase si negre, încât lumea le-a botezat “Cioara”. Pîna în 1940 a fost sat, apoi centru raional si orășel, iar din 1995 are statut de oraș.
Documentele dovedesc că în localitate a existat o biserică de lemn construită prin anii 1718-1736. Rămășitele ei s-au păstrat până prin anul 1945. Biserica creștină, existentă în prezent, a fost construită în 1870 de către boierul Gheorghe Calmuțchi, căruia îi aparțineau moșiile acestei localități, dumnealui este cunoscut ca ctitor al bisericii. Lăcașul s-a păstrat pînă în prezent, are temelia din piatră, pereții și clopotnița din cărămidă, deasupra naosului și altarului – cupolă din cărămidă. În perioada sovietică se sărbătorea ziua orașului pe data de 7 noiembrie, din 1996 s-a restabilit sărbătorirea bisericii si ziua orașului de Sfîntul Gheorghe, pe 6 mai, deoarece biserica poarta numele Sfîntul Gheorghe.
Amenajarea orașului. Orașul este amplasat pe coasta stîngă a r. Ciulucul Mare și se întinde de la Est spre Vest mai mult de 6,5 km și cu lățimea aproximativ 3,0 krn. Partea centrală a orașului se găsește între străzile Testemițeanu, Ștefan cel Mare, Independenței și Negruzzi, pe o parte pitorească armonioasă a malului stîng a r. Ciulucul Mare. Teritoriul este construit cu case individuale, unități industriale și clădiri multietajate. Unitățile industriale se împart în trei microzone – de Est, de Nord și de Vest. Microzona de Vest este cea mai mare. Aici sunt amplasate edificiile Fabrica de Vinuri, Fabrica de conserve, Fabrica de panificație, Baza de prelucrare a fructelor, întreprinderi de transport și altele.
Partea principală a orașului are o structură armonioasă cu clădiri administrative, culturale și locative. În lungul străzii principale sunt așezate Primăria, Consiliul raional, Poliția, Cinematograful, liceul M. Eminescu și alte dotări orășenești. Un șir de întreprinderi industriale se găsesc în zona construcțiilor locative fără zone sanitare. Legătura între zonele funcționale de construcții ale localității se înfăptuiește prin străzile principale și secundare ale orașului: str. Independenței, A. Crihan, Negruzzi, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Radoaia și altele. Străzile au un caracter dreptunghiular în zonele construite în anii 1960, dar în partea de jos a str. Independenței în or. Vechi străzile sunt înguste și haotic încovoiate, o parte de locuințe sunt degradate. Unele străzi principale și secundare au îmbrăcăminte asfaltică, cele locale parțial sunt îmbrăcate în variantă albă de pietriș.
Partea versantului drept a r. Ciulucul Mare, între drumul ocolitor Bălți-Chișinău și lunca r. Ciulucul Mare este deluros și neconstruit, parțial există focare de alunecări de teren și eroziuni. Lunca r. Ciulucul Mare nu este amenajată și necesită lucrări hidrotehnice și de plantații pentru organizarea zonei de odihnă. Zona de odihnă este plasată pe un relief pitoresc în partea de Nord-Est a orașului, zona poate fi lărgită prin construirea unor noi localuri de odihnă.
Topografia. Orașul este situat pe panta stîngă a văii rîului Ciulucul Mare. Profilul transversal al văii rîului este asimetric, în formă de trapez, cu asimetrie pe dreapta. Profilul văii este concav, în partea inferioară a pantei se află I terasă, cu lățimea de 400 m, pe alocuri înmlăștinită. Înclinarea suprafeței terasei este de 1-3 grade, la sud suprafața terasei trece lin în panta stîngă a văii r. Ciulucul Mare, înclinarea fiind de 8-15 grade. În perimetrul or. Sîngerei panta este împărțită de trei vîlcele de direcție Sud-Est: de Vest, Centrală și de Est.
Panta dreaptă a r. Ciulucul Mare pe tot parcursul este mult mai abruptă, decît cea stîngă, înclinarea medie constituie 7-8º. Marginea superioară este de 45 m., iar la adâncime de circa 400 m. Panta este atinsă de alunecări de teren vechi și contemporane, pa alocuri împădurită. Lunca inundabilă a r. Ciulucul Mare are lățimea cuprinsă între limitele 150-400 m. Profilul transversal are 1-1,5º, unele părți ale luncii sunt înmlăștinite. Apele freatice în lunca r. Ciulucul Mare se află la adâncimea de pînă la 0,5 m.
